Psihologia copilului

Relatiile parinti – copii

Parintii constituie primul model social de influentare a copiilor, acestia contribuind la formarea conceptiei despre viata, a modului de comportament si de relationare a copiilor.
psihoterapie

Modelele educationale adoptate de parinti pot avea influente negative asupra dezvoltarii personalitatii copilului.

Parintii trebuie sa gaseasca un echilibru in ceea ce priveste organizarea si controlul copilului, cerintele adresate acestuia, precum si inlaturarea extremelor. Prin utilizarea unor strategii educationale necorespunzatoare pot apare o serie de consecinte nedorite, in functie de atitudinile parintilor fata de copil. Astfel:

– Grija exagerata fata de copii poate avea drept consecinta infranarea initiativei, limitarea libertatii de actiune si a independentei. Prin stabilirea unui program rigid pentru copil, fara ca acesta sa fie consultat, se poate ajunge treptat la instalarea unei tendinte de subevaluare a propriilor sale capacitati de a relationa cu lumea, spiritul sau de initiativa dispare, putandu-se instala o serie de temeri nejustificate, care conduc spre izolarea in sine si aparitia unor complexe fata de cei din jur.

relatia parinti copii– Severitatea excesiva insotita de amenintari – atat verbale cat si fizice – isi pune amprenta asupra formarii personalitatii copilului. Fortarea acestuia de catre parinti in realizarea diverselor sarcini, care pot fi coplesitoare, cu scopul de a obtine performante, de a fi special, il priveaza pe copil de bucuriile perioadei copilariei, instalandu-se in felul acesta oboseala cronica, ca urmare a epuizarii resurselor energetice. Copilul poate manifesta o atitudine de apatie si indiferenta fata de ceea ce trebuie sa intreprinda, precum si fata de persoanele din jur, revoltandu-se.

– Parintii care isi superprotejeaza copiii, manifestand grija si afectivitate intr-o maniera exagerata, contribuie la crearea unei rupturi intre imaginea de sine a copiilor si posibilitatile lor reale. Astfel, se pot contura atitudini de subevaluare sau supraevaluare a propriilor posibilitati si tendinte de dominare a celor din jur.

– O alta strategie educativa cu influente negative este cea practicata de parintii care isi lasa copiii liberi, fara a exercita nici un control asupra lor. Dat fiind faptul ca parintii au putin timp la dispozitie , copiii au libertate deplina in organizarea programului si in alegerea tipului de activitati pe care doresc sa-l desfasoare.

Pe langa strategiile educationale exercitate, si conduita parentala (unitara si contradictorie) are efecte asupra personalitatii copiilor. Conduita unitara consta in faptul ca ambii parinti manifesta constant aceeasi atitudine in ceea ce priveste educatia copiilor. Totusi, strategia educativa corespunzatoare adoptata de cei doi parinti ofera copilului un climat securizant in care sa se dezvolte armonios.

Cand parintii adopta comportamente diferite, putem vorbi de o conduita contradictorie in psihoterapia de cupluexercitarea influentelor educative asupra copiilor. Astfel, unul dintre parinti poate fi hiperautoritar, in timp ce celalalt poate fi tolerant. Atat in randul mamelor, cat si al tatilor pot fi intalnite cateva profile de comportament parental: tiran, dominator, prieten, demisionar. Astfel, prin combinatie pot iesi diverse profile de influenta educationala care pot crea o serie de efecte educative total diferite.

Copilul are nevoie de un climat familial echilibrat, in care sa se simta in siguranta. Acest lucru este posibil daca parintii sunt atenti la nevoile copilului, dau dovada de intelegere, sunt calmi si afectuosi, se ocupa de educatia lui , interesandu-se de evolutia lui la scoala, participa la evenimentele din viata copilului. In acelasi timp, parintii trebuie sa dea dovada de fermitate, sa stabileasca limite, sa nu lase copilul sa faca tot ce vrea.

Pe langa nevoile de baza ale copilului (hrana, imbracaminte, locuinta, ingrijire medicala, educatie, joaca), satisfacerea nevoilor emotionale este foarte importanta pentru devoltarea armonioasa a personalitatii. Dintre acestea mentionez cateva:

Pe langa nevoile de baza ale copilului (hrana, imbracaminte, locuinta, ingrijire medicala, educatie, joaca), satisfacerea nevoilor emotionale este foarte importanta pentru devoltarea armonioasa a personalitatii. Dintre acestea mentionez cateva:

Dragoste – copiii au nevoie de dragoste – atunci cand sunt fericiti si cand sunt tristi – adica tot timpul. Aceasta inseamna sa ascultam copilul cand isi exprima gandurile si sentimentele, sa-i acordam atentie cand are nevoie de aceasta, presupunand atingere adecvata (mangaieri, imbratisari, saruturi), insotita de afectiune (zambet, cuvinte de incurajare, apreciere, exprimarea increderii in el). Alternarea comportamentelor de manifestare a dragostei cu cele abuzive sau de neglijare fac ca dragostea sa nu mai fie perceputa ca atare , aparand neincrederea si sentimentul de respingere.

Onestitate – copiii au nevoie de a cunoaste oamenii si de a avea incredere in ei. Minciuna sau adevarul spus pe jumatate il fac pe copil sa fie confuz.

consilierea copiluluiRespect – tratati copilul ca pe o persoana valoroasa, lasati-l sa faca alegeri. Explicati-i motivele pentru care trebuie sa ia anumite decizii, nu i le impuneti fara a-l ajuta sa inteleaga motivul pentru care acestea sunt importante. Folositi un limbaj marcat de respect, de tipul : multumesc, iarta-ma.

Intelegere – ascultati copilul cand vorbeste si incercati sa vedeti lucrurile si din perspectiva lui. Copilul are nevoie sa fie inteles.

Acceptare – chiar si atunci cand greseste nu respingeti copilul, acesta are nevoie sa fie acceptat ca persoana (ajutati-l sa inteleaga ca respingeti comportamentul sau si nu pe el).

Rabdare – copiii au nevoie de timp pentru a-si insusi unele comportamente (pentru aceasta au nevoie de exercitii si explicatii).

Corectitudine – copiii trebuie sa cunoasca regulile, iar aplicarea lor sa fie constanta si corecta, odata ce acestea ce au fost stabilite.

Constanta – comportamentul adultului trebuie sa fie constant in timp si in diferite situatii. Schimbarea regulilor il face pe copil sa fie confuz si nesigur si ii transmite mesajul ca respectarea lor nu este atat de importanta.

Timp – copilul are nevoie de atentia si compania parintilor. Alocati-va timp sa-l invatati, sa-l ascultati, sa va jucati cu el, sa-i cititi, sa vorbiti cu el, sa va plimbati impreuna cu el. O sa constatati ca petrecand mai mult timp cu copilul veti aprecia mai mult acest lucru si va va fi mai usor sa renuntati la alte activitati care iau mult timp, dar care nu sunt la fel de importante.

Atitudinile pe care le au parintii fata de copii pot influenta evolutia viitoare a acestora stimuland-o sau, din contra, franand-o. Un climat familial lipsit de securitate emotionala va genera o perceptie asemanatoare despre realitatea sociala, copilul manifestand retinere si dificultati de relationare, nefacand fata unui mediu pe care il percepe ca fiind ostil. De asemenea, criticile frecvente si nejustificate au efecte negative asupra increderii in sine, copilul subestimandu-si propriile forte. De asemenea, exagerarea laudelor si complimentelor pot genera stari depresive, in cazul in care copilul nu reuseste sa atinga scopurile inalte pe care si le-a propus pornind de la supravalorizarea posibilitatilor efective pe care le are. Aparitia discrepantelor intre posibilitatile reale ale copiilor si asteptarile parintilor constituie sursa complexelor, frustrarilor precum si formarii unei imagini de sine deformate.

Concluzionand, personalitatea viitorului adult este determinata de modul in care parintii inteleg sa-l educe si sa-l formeze. Pentru o dezvoltare armonioasa parintii trebuie: sa creeze posibilitatea dezvoltarii normale a copilului, asigurandu-i acestuia sentimentul sigurantei prin oferirea de dragoste neconditionata (copilul trebuie sa aiba constiinta ca apartine cuiva, ca exista cineva caruia ii pasa de el), sa ofere copilului dreptul la reactii proprii (la bucurie, tristete, furie), sa puna interdictii cat mai putine – dar importante, sa constientizeze punctele tari si cele slabe ale copilului, sa nu il minta, sa aiba incredere unul in celalalt, copilul sau nu trebuie sa fie ideal, sa stie ca pedepsindu-l pe copil, nu-l invata decat evitarea pedepsei, sa-si trateze copilul asa cum ar dori sa-l trateze el (reciprocitate). Copilul nu este proprietatea parintelui ci un om care va deveni autonom.

 

Paul Apostica

Psihoterapeut

Subscribe RSS