Intalniri si Relatii

 

  • Gelozia – 13 septembrie

Gelozia a existat din timpuri stravechi, exista si probabil ca va mai exista, fiind una dintre problemele cele mai des intalnite in relatiile umane. Este aproape imposibil sa nu te fi confruntat cu gelozia macar o data in istoria relatiilor tale personale, iar daca nu ai simtit niciodata gelozie, atunci cel putin unul dintre partenerii tai a manifestat-o.

Pentru ca reprezinta partea intunecata a iubirii, gelozia este cea mai dureroasa dintre emotiile umane, aceasta fiind o combinatie de trairi si reactii, incluzand anxietate, furie si frica. Teama ca fiinta iubita ar putea prefera pe altcineva declaseaza o serie de comportamente care destabilizeaza profund atat relatiile de cuplu, cat si celelalte relatii importante din viata unui om, cum sunt cele de familie sau de prietenie.Gelozia Psiholog Paul Apostica

Majoritatea persoanelor care traiesc sentimentul geloziei tind sa devina posesive, sa se intereseze in amanunt de programul celuilat, incearca sa contoleze, sa urmareasca fiecare gest, sa se supere foarte repede de la lucruri minore, sa analizeze toate persoanele cu care stai de vorba, sa te santajeze emotional, pana la a manifesta agresiune verbala si chiar fizica.

Indiferent daca tu esti persoana geloasa sau cel de langa tine, sansele de a avea o viata fericita si linistita sunt mici. Este adevarat ca gelozia are grade diferite de intensitate insa, pentru a avea o relatie sanatoasa este foarte important sa nu o lasi sa castige teren, ci sa intelegi care sunt cauzele declansatoare ale geloziei si cum poti sa faci fata situatiilor in care emotiile tulbura. Fie ca este vorba de sentimentele tale, fie de ale celuilalt.

La atelierul despre gelozie, la care te invit sa participi, vom discuta urmatoarele aspecte:

  • cauzele geloziei;
  • situatii declansatoare;
  • gelozia la barbati si la femei;
  • efectele geloziei asupra relatiilor;
  • cand gelozia se transforma in patologie;
  • cum gestionam propria gelozie sau a partenerului.

Intr-o masura mai mica sau mai mare cu totii continem samanta geloziei. Ceea ce face diferenta este capacitatea noastra de a constientiza si a gestiona aceste emotii astfel incat sa ne mentinem la un nivel optim de sanatate mentala si emotionala.

 

  • Ingredientele unei relatii 

Majoritatea oamenilor isi doresc sa aib​a​ o relatie reusita in cadrul careia sa se simta iubiti, apreciati, in siguranta, respectati etc. Cu siguranta ca pe aceasta lista poti adauga si tu cateva nevoi importante ​pe care le doresti implinite in relatia pe care o ai sau in care te pregatesti sa intri.

Daca faci parte din categoria persoanelor care cred ca iubirea este suficienta pentru a mentine pentru totdeuna un cuplu unit, am cateva vesti ce s-ar putea sa puna la indoiala acest mit. Din pacate, exista nenumarate contexte de viata care pot distruge o relație, acestea sunt dezamăgirile, neintelegerile, asteptarile si comunicarea defectuoasa.Ingredientele-unei-relatii-fara-data

Iubirea, oricat de pasionala ar fi ea la inceputuri, se poate stinge treptat in fata evenimentelor perturbatoare ce nasc emotii negative ca furie, mahnire, dezamagire si resentimente.

Poate te gandesti ca nu ai gasit persoana potrivita​,​ dar urmatoarea veste pentru tine este ca nu exista partenerul ideal sau relatia ideala. Da, poate exista un om cu care rezonezi mai mult​,​ dar fericirea in cadrul unei relatii tine mai mult de alegerile si comportamentele pe care​ le​ ai.

Focusul cursului pe care vi-l propun de aceasta data va fi asupra elementelor care te pot ajuta sa ment​i​i o stare generala de multumire si satisfactie in relatia de cuplu. Credeai ca iubirea nu se intretine?

Pentru ca o relatie sa se consolideze sunt necesare cateva ingrediente ​care ii pot hrani pe ambii parteneri astfel incat fiecare sa se simta impli​n​it in relatie. Evident ca despre aceste ingrediente o sa vorbesc la curs, acum incerc doar sa-ti atrag atentia asupra faptului ca in momentul in care te decizi sa experimentezi fericirea trebuie sa si​ faci ceva pentru a ajunge la ea.

 

  • Suflete pereche 

Multi dintre noi ne-am gandit macar o data la sufletul pereche, la posibilitatea existentei unei persoane cu care sa ne intelegem bine si alaturi de care sa petrecem clipe frumoase.

Poate ca pana acum ai avut ocazia sa intalnesti pe cineva fata de care ai simtit o conexiune speciala, o atractie magnetica si inexplicabila. Astfel de intalniri au adesea un impact puternic asupra noastra, indiferent de timpul pe care l-am petrecut impreuna cu acea persoana.Sufletul pereche Psiholog Paul Apostica Intalniri si relatii

Marea intrebare care apare si care poate aduce un grad de lumina in ce priveste existenta sufletului pereche este:

Cum de acea femeie sau acel barbat are un efect asa puternic asupra mea?

Este vorba de feromonii care ne activeaza, de anumite caracteristici fizice familiare, de un miros ce stimuleaza o amintire fericita, de anumite proiectii pe care le facem, de rezonanta arhetipurilor sau poate ca totul face parte dintr-un plan vast, iar acum avem in fata chiar acea jumatate de suflet cu care putem crea un intreg?

Pentru a intelege in profunzime ce anume contribuie la aparitia acestor relatii foarte complexe, este necesar sa descifram ce anume se afla in spatele trairilor noastre.

Constientizand aspectele subtile ale relatiei, putem sa gasim cel mai bun mod de interactiune cu sufletele noastre pereche.

Pentru a afla mai multe despre Sufletele Pereche, te astept cu drag la atelier.

 

  • Intimitatea in cuplu

Tema intimitatii in relatia amoroasa este una putin abordata, pentru ca se presupune ca o relatie de cuplu ajunge sa-si creeze propria intimitate de la sine, in mod spontan, fara sa fie necesar nici un efort din partea celor doi. Atunci cand intre parteneri exista armonie, relatia este considerata de succes. In schimb, cand intimitatea incepe sa dispara, partenerii o resimt ca pe o racire si ajung sa puna sub semnul intrebarii natura legaturii lor.

Indiferent daca ne aflam sau nu intr-o relatie de lunga durata sau care abia acum incepe sa se contureze, lipsa intimitatii determina aparitia frustrarilor si tensiunilor, lucru care ne afecteaza insasi calitatea vietii. Partenerii ajung sa se instraineze, considerand ca nevoile lor intime, fizice si emotionale nu pot fi satisfacute de catre celalalt.

Pentru ca ne traim viata intr-un ritm din ce in ce mai alert si intimiterea in cuplupentru ca observam ca in jurul nostru exista variante deja mai bune de parteneri, parca din ce in ce mai putini oameni sunt dispusi sa investeasca in ceva ce pare ca nu functioneaza. Este adevarat ca uneori, chiar trebuie sa mergem mai departe, dar, de cele mai multe ori, se renunta prea usor la legaturi ce au un imens potential. 

Adevarul este ca daca nu avem in noi formata abilitatea de a crea intimitate, cu oricine am fi, tot acolo vom ajunge, cu oricine am fi.

Consider ca este necesar sa investim timp si disponibilitate pentru a intelege cum putem sa avem relatii ce au la baza un nivel crescut de intimitate, mai ales daca ne dorim sa avem o viata linistita din punct de vedere emotional.

Prin cultivarea intimitatii putem sa devenim mai receptivi, mai deschisi si mai generosi nu numai fata de partener, ci si fata de intreaga lume. Bucuria de a trai si fericirea pe care o simtim atunci cand stabilim o conexiune profunda cu cel de langa noi atinge cote maxime, totul putand fi posibil. 

Aspectele pe care le vom aborda in cadrul atelierului sunt:

– posibile definitii ale intimitatii,

– cum gestionam propria intimitate,

– cum crestem nivelul de intimitate cu partenerul,

– cum pastram intimitatea in cuplu.

Daca doresti sa iei parte la aceasta calatorie transformatoare, te poti inscrie la adresa de e-mail: paulapostica@yahoo.com

 

  • Influentele trecutului asupra relatiilor de cuplu 

Trecutul, acel rezervor de experiente de viata acumulate de-a lungul timpului, poate constitui o resursa importanta sau din contra, ne poate bloca atunci cand ne asteptam cel mai putin. Amintirile noastre raman stocate in memorie sub forma unor trairi, semnificatii ale unor intamplari petrecute candva.

Ramanand “prins” in povestile trecutului risti sa pierzi contactul cu realitatea prezentului si ajungi sa te autoamagesti in privinta sentimentelor si credintelor tale. Fara sa vrei, incepi sa confunzi ceea ce simteai sau gandeai ieri cu ceea ce simti sau gandesti astazi. Acest lucru isi pune amprenta asupra ta influentandu-ti alegerile parteneriale si modul in care interactionezi cu cei din jurul tau.

De cele mai multe ori nici nu suntem constienti de jocuinfluentele-trecutului-asupra-relatiei-de-cuplu-psiholog-paul-aposticarile subtile pe care insasi mintea le regizeaza atunci cand se activeaza propriile povesti de viata. Bagajul emotional si comportamental pe care l-am dobandit pana in prezent devine activ daca purtam in noi rani ramase inca deschise din fostele noastre relatii. In momentul in care ne vom apropia de cineva, vom observa cum unele greseli, temeri sau frici din trecutul nostru incep sa-si faca din nou aparitia.

Dragostea este un sentiment complicat, pentru ca include povara si asteptarile relatiilor trecute, inclusiv a celor din copilarie. Absenta unui contact emotional securizant cu parintii nostrii determina aparitia anumitor dificultati de relationare ce ne poate bantui pe tot parcursul vietii daca nu reusim sa constinetizam si sa depasim vechile traume.

A avea o relatie frumoasa in prezent presupune sa-ti accesezi resursele tinand cont de tot bagajul relational din spate. Este foarte important sa-ti clarifici trecutul tau emotional pentru ca numai asa vei reusi sa te accepi pe tine asa cum esti, sa-ti decoperi calitatile si punctele vulnerabile. Cu cat vei avea mai multe repere despre cine esti si despre ce inseamna a avea o relatie sanatoasa, cu atat vei dobandi libertatea necesara pentru a alege ce este mai porivit pentru tine.

Esti o persoana unica, frumoasa, capabila sa te pui in valoare si sa dai valoare fiecarui moment din viata ta. Ai tot ce-ti trebuie pentru a ajunge acolo unde tu doresti atunci cand iti acorzi libertatea de a fi.

Daca doresti sa descoperi din ce este compus universul tau interior si modul in care acesta isi pune amprenta asupra vietii tale relationale, te invit sa iei parte la seminar.

 

  • Alegerea partenerului de cuplu 
 Cu totii ne dorim sa gasim pe cineva alaturi de care sa fim fericiti.

Ai observat ca a alege persoana potrivita nu este atat de simplu pe cat pare la prima vedere?

Adeseori printul sau printesa din povesti care te-a fascinat la inceput se transforma in chip nebanuit, punand la indoiala capacitatea ta de a face alegeri bune.

Lucruile sunt complicate atunci cand este vorba de emotii. Cand cineva iti atinge corzile sensibile ajungi sa te comporti irational, sa ignori aspecte ce pot fi problematice si te lasi purtat de val spre o directie necunoscuta inca.

Atragerea unui partener ne potrivit are la baza o serie de decizii gresite care devin fundatia instabila a unei relatii nereusite.Aleherea partenerului de cuplu psiholog Paul Apostica

Pentru a intra intr-o relatie sanatoasa trebuie sa intelegi care sunt factorii implicati in procesul de decizie si modul in care poti lucra cu tine insuti astfel incat sa ajungi la succesul pe care ti-l doresti.

Ca fiinta complexa, ai anumite nevoi,credinte, motivatii, tipare psihologice, modelele de comportament si relationare. Felul tau unic de a fi poate rezona cu universul altei persoane, ducand la o dinamica pozitiva de crestere sau te poate provoca, prin suferinta, sa-ti constientizezi deciziile si comportamentele irationale care ti-au definit viata pana acum.

Seminarul acesta te va ajuta sa intelegi care sunt mecanismele subtile care te influenteaza atunci cand te gandesti la o relatie, ce anume te ghideaza cand te indrepti spre o anumita persoana si cum poti sa iei decizii sanatoase pentru tine.

Daca doresti sa descoperi din ce este compus universul tau interior si modul in care acesta isi pune amprenta asupra vietii tale relationale, te invit sa iei parte la seminar.

 

  • Atuul tau esti tu  

Majoritatea ne dorim sa intalnim pe cineva cu care sa ne conectam deplin si alaturi de care sa impartim clipe extraordinare. Pentru fiecare dintre noi exista o dorinta care ne motiveaza sa il gasim pe “celalalt”: dorinta de a primi si darui iubire, atentie, dorinta de a face sex, de a avea o familie, copii, teama de singuratate etc.

Ceea ce nu constientizam intotdeauna este ca intemeierea unei relatii fericite incepe cu mult inainte de a cunoaste pe cineva. Propria noastra personalitate reprezinta un element ce poate sa atraga sau sa respinga posibili parteneri, iar abilitatile noastre de a comunica, de a ne gestiona emotiile, fricile, de a face sex, etc. ne pot ajuta sau bloca intr-o relatie.

Atelierul de fata este primul dintr-o serie de workshop-uri prin care iti voi oferi ghidarea necesara pentru a invata cum sa lucrezi cu tine insuti, astfel incat sa poti ajunge sa ai o relatie sau sa-ti imbunatatesti relatia pe care deja o ai.

intalniri-si-relatii-atuul-tau-esti-tu-psiholog-paul-aposticaPentru inceput, vom discuta despre cine esti tu si despre cum tot ceea ce traiesti in prezent este intr-o potrivire perfecta cu ceea ce esti.

Pentru a produce o schimbare pozitiva in viata ta, vom analiza bagajul pe care-l duci cu tine, obiceiurile, credintele si comportamentele pe care le manifesti atunci cand este vorba de o relatie. Constientizand cine esti, vei putea sa participi in mod activ la propria ta crestere si vei ajunge sa creezi o noua stare ce te va purta spre experiente placute.

Singurul lucru pe cate poti sa-l stapanesti cu adevarat esti tu insuti. Asa ca haide sa inveti cum sa ajungi la cea mai buna varianta a ta.

In viitoarele cursuri vom analiza multiplele paliere pe care se desfasoara o relatie, vom discuta despre cum putem evita prabusirea acesteia si de ce uneori partenerii ajung sa traiasca intr-o stare de nefericire, frustrare, blazare sau chiar plictiseala.

Pentru inceput, insa, ne vom concentra pe cea mai importanta relatie din viata ta, cea pe care ai avut-o dintotdeuna – relatia cu tine insuti.

 

Iti poti anunta participarea la aceasta calatorie in cadrul careia vei gasi raspunsuri si solutii ce tin de dinamica relatiei de cuplu, la numarul de telefon 0726793394 sau la adresa e-mail paulapostica@yahoo.com.

Psihoterapeut Paul Apostică

Subscribe RSS